Mă topesc de plăcere de fiecare dată când, vorbind la telefon cu o persoană necunoscută, aceasta se prezintă așa: ”Doamna sau Domnul Popescu la telefon!”
Infinite delicii are varianta feminină: ”Doamna doctor Popescu” în cazul în care doamna Popescu este o casnică soție de doctor.
Atunci când sună la interfonul blocului, doamna care face curățenie se prezintă așa „Sunt Doamna femeie de serviciu”.
Mă enervează la greu interjecția „dom’le” folosită anapoda, însă am surâs complice urmărind o emisiune în care interlocutorul Doamnei Norica Nicolai avea acest tic.
Formula „Domnu Dan” cu care este alintat-respectat Dan Diaconescu îi adaugă cuvântului „domn”, cu consistență voievodală,  un son aparte: ceva între Robin Hood și Popey Marinarul.

Știm, substantivul „Domn” este iremediabil religios, iar la românul recent această reverență se putea lesne decela în urmă cu vreo 10-15 ani, atunci când un nevăzut și magnanim bărbat Geo, de la jocul de Bingo, era apelat, din off, cu un tremendu apelativ: „Domnu’ Geo!”
Mă îngrijorează grozav faptul că presa nu folosește formula „doamna Oana Zăvoranu”, ci numai „doamna Mărioara Zăvoranu”. Ambele sunt cel puțin la fel de „doamne”.
Realitatea TV —  care știe ce însemnă respectul față de adevăratele valori naționale — a punctat starea exactă a națiunii atunci când crăinicuța a spus șoptit așa:
„Domnul Sile Cămătaru…”

Dacă substantivele s-ar comporta asemenea adjectivelor și ar avea garde de comparație, „domn” ar putea fi imaginat la comparativul de superioritate sub forma unei vocabule de peron: „șefu”.

Superlativul absolut, între oameni subțiri, y compris Ion Cristoiu, e confiscat din lumea artelor: „Maestre”. Mereu cu mujusculă, mereu în cazul Vocativ!

Iar mostra cea mai tulburătoare a faptului că lingușeala are accizele mari e formula folosită de actorul Eugen Cristea într-o conversație de sâmbăta trecută, la B 1, cu lumini, audiență buimacă și moderator plătit:

„Maestrul Țînțăreanu”!