Români, înconjuraţi hoţii României cu diguri de frică!

Posted on by

Deocamdată, în România, singura instituţie care face diguri e DNA-ul.

La început mai mici, mai fragile, mai efemere — o reţinere de 24 de ore, cum ar fi –,  dar, până la urmă, tot se înalţă câte un mic diguleţ.

Între ce şi ce, poate că întrebaţi. Între potopul de lăcomie al prădătorilor şi ce a mai rămas din România.

Tot se mai ridică băieţii ăştia câte un infarct, câte un puseu de tensiune, câte o spondiloză ovină (Becali, cum ar fi) între netulburatele flegme ale lotrilor naţionali şi frica de puşcărie.

Poate că dacă în primii ani de după 89 ar fi fost arestaţi câţiva dintre uriaşii tâlhari ai acestui popor, ciuma furatului din banul public nu ar fi fost astăzi aşa.

Adică firească, la vedere, ostentativă, provocatoare, umilitoare, îmbrăcată în haine scumpe cu miros de subsuoară de neam prost.

Nu ştiu ce au însemnat, în daune materiale, dezastrele naturale ce au lovit România în ultimii 25 de ani.

Ştiu doar că unele case au fost reconstruite, că drumurile au fost reparate, că pământurile şi-au revenit.

Dar mai ştiu că stupoarea sau dispreţul omului de rând în faţa acestui furt naţional s-a transformat, încetul cu încetul, în greaţă, apoi în frică, apoi în indiferenţă.

Iar apoi a sfârşit prin a deveni normalitate şi normă:

Eşti pus de partid ca să furi. Furi ca să fii apărat de partid. Furi mult ca să împarţi cu mai mulţi.

Şi că tot ceea ce ţine de structura profund umană a românilor s-a modificat, s-a stricat. Aşa cum se strică ceva viu: definitiv!

Or, în faţa unei asemenea realităţi ce vine mai cu forţă decât toate puhoaiele revărsate ale naturii, nu ai nici dig, nici refugiu.

Unii dintre români au plecat în Italia, în Spania, în America, oriunde au putut găsi loc de muncă şi linişte.

Alţii au primit acasă paşaport fără viză pentru Deznădejde şi Umilinţă.

Alţii au coborât definitiv în Tăcere. Majoritatea au domiciliul permanent în Sărăcie şi Boală!

O tristă ironie face ca galbenul, portocaliul şi roşul să fie şi culorile de cod ale dezastrelor naturale, şi ale celor mai mari partide care au ras, devastat, pârjolit şi confiscat România!

Dragnea e un fel de Bojin din 2005. Nu îl întreabă nimeni nimic!

Posted on by

Nu mă pricep la diguri, baraje, măsuri de prevenire a inundațiilor.

Știu doar că povestea asta cu digurile și canalele – ceea ce se cheamă îmbunătățiri funciare – e un prilej nesfârșit de furturi fără obraz.

Fiindcă acolo, în lucrările astea, poți spune că ai turnat mii de tone de ciment, că eroziunea solului a făcut și a dres.

Cât ai turnat se vede doar la inundații, iar Dragnea are de răspuns acum unde sunt banii.

Ca și Bojin, de altfel.

Fiindcă, în 2005, județul Timiș a fost pradă unor inundații fără precedent și nimeni nu a fost tras la răspundere.  Ciudat lucru, șeful Apelor era, la acea vreme, același Titu Bojin, cel care acum conduce CJ Timiș.

În 2004, Socrul Mare, Ilie Sârbu, a dat o lege, 138/2004, a făcut posibilă o șmecherie ce sxuza autoritățile de responsabilitatea inundațiilor.

Mai mult, legea a completată în 2009 de Valeriu Tabără, cu lucruri care nu au adus nimic bun.

Dacă în Timiș nu au murit oameni, în Republica Dragnea au murit oameni. Patru.

Dar cifra asta are semnificație atunci când este vorba DOAR (?) despre un singur Om!

Antenele unde sunt?

Ulise – un poem de Fernando Pessoa

Posted on by

Un mit este nimicul implicat

În totul. Soare mut și luminos

El însuși mit pe cer împurpurat –

Răpusul trup al lui Cristos,

Viu și despuiat.

 

Trup care, dacă-aici ne-a fost lăsat,

Și fără să existe-a fost deajuns.

Neexistând el ne-a întemeiat.

Și fiindcă n-a venit el a ajuns

Și ne-a creat.

 

Astfel legenda curge în tăcere

Când de realitate-i absorbită,

Și fecundând-o prinde ea putere.

Mai jos, viața, tot mai vlăguită,

Inconsistentă, piere.

(Din volumul Odă maritimă, în traducerea lui Dinu Flămând)

Poligamii simbolice: reveriile lui Ponta și ale pesediștilor cu Firea

Posted on by

Eu, în locu lu Doamna Daciana, aș fi foaaarteee îngrijorată!

Dreptace cum e, în urma studiilor de drept!, Doamna Daciana știe că o plângere penală se semnează doar de partea vătămată!

Sau de cei ce se consideră direct vătămați!

Or, dacă aș fi femeie  — o ipoteză pesedistă aflată actualmente după gratii –, aș avea curiozitatea să mă întreb de ce se consideră soțul meu atins în onoare?

Pe bază ce ce reverii?

Iar bărbații pesediști nu cumva își imaginează, la rândul lor, că ar fi cumva în postura de soți simbolici, ca să nu spunem mai rău?

Drept pentru care, soțul Pandele ar trebui, la rândul său, să reflecteze un pic la mizele simbolice ale acestei stupide solidarități penale.

Să nu uit, ultimul pe listă, cu voia dv., cred ar trebui să semneze și Dl Iliescu! 

Mitică Dragomir, milițianul cu toaleta fix în chipiu

Posted on by

Mitică Dragomir pare a fi unul dintre cele mai odioase accidente biologice ale capitalismului ceaușist din România.

În proporții variabile, el este un amestec detestabil de subVadim, paleoȚînțăreanu și duhoare de ciorapi supraelestici de (fost) milițian.

De fapt, ceea ce aduce nou Dumitru Dragomir în bestiarul de primate al vieții publice românești nu se referă la dominanta unui caracter îndoielnic, ci la felul în care el a știut să fie un odios de gradul doi. Și ca o infirmitate, și ca o strategie.

Drept pentru care, după 2005, și-a modificat brandul și, în loc de xenofobul peremist atenționat de UEFA, a ales să fie „oracolul din Bălcești”, jucând rolul unui sfătos bunic la prima generație de țărani cu încălțări.

Ceea ce nu a șters faptul că acest individ a fost unul dintre cei mai agresivi inși de după 1989.

Că atacurile din revista lui, „Atac la persoană”, au fost mai abjecte chiar decât cele din „România Mare”.

Că fiecare ieșire publică, Mitică Dragomir scuipa cu neobrăzare pe statul român căruia îi spunea mereu cât e el de deștept și cât e el, statul, de prost!

Numai că Mitică Dragomir nu e atât de deștept pe cât se autoiluziona el ca prostu.

De îndată ce Justiția nu a mai depins de politic, i-a demonstrat că nu e decât un milițian hoț  ce s-a catabolizat fix în chipiu.   

Doamna Elena Udrea și blugii

Posted on by

Doamna Elena Udrea a devenit, în ultimele luni, un personaj atât de important în politica românească încât eu cred că mandatul simbolic al Domniei sale tocmai s-a terminat.

Ca pată de culoare dotată cu un sutien mai magnetizat decât polii, Elenea Udrea era/este, deopotrivă, un prilej de fascinație, invidie, agresivitate, dispreț.

Totul în afară de indiferență.

Asemenea lui Băsescu — pe care toți românii îl bănuiesc că îi este amant –, Doamna Udrea seamănă cu ciorba de burtă: e o religie! Ori ai pune-o în față (sic!) în fiece zi, ori total embargo.

Personal, pe analiză de discurs, am constatat că are o frazare foarte bună a ideii, e coerentă, clară, pe alocuri chiar memorabilă.

Față de ceea ce știam despre ea prin 2005 – o distanță enormă.

Dacă ar fi să fac un clasament al femeilor din politica românească, aș fi curios să asist la o discuție în direct dintre Udrea, Daciana Ponta și Adina Vălean. Sunt convins că din ultimele două ar rămâne cel mult urme de pilitură de fier. Poate fiindcă opinia publică românească nu a avut încă cinstea să le audă pe doamnele Daciana și Adina frazând mai mult de 10 cuvinte consecutive!

Dar nu despre anduranța politică sau abilitățile lingvistice ale Doamnei Udrea este vorba acum.

Ci despre faptul că Domnia sa a năvălit în blugii PMP-ului cu un tupeu  ce îi face deservicii nu numai ei, nu numai Domnului Băsescu, ci chiar ideii de opoziție în general.

În primul rând, după venirea ei în PMP, Domnul Tomac a fost sortit unei definitive sterilizări politice, iar PMPul a intrat în conștiința publică drept partidul creat de Președinte pentru Elena Udrea.

Fiindcă — dați-mi voie să observ — la niciun miting al PSD-ului, Doamna Firea nu ar îndrăzni să își plaseze pieptul ei extrem de decorat înaintea lui Ponta.

Ceea ce înseamnă că Doamna Udrea a ajuns la finalul carierei sale de Favorită și că, dacă este onestă, va trebui să spună pe șleau ceea ce Antenele dădeau drept „proiectul Băsescu”: Udrea, pentru președinte.

Personal, mă simt cam jenat. Nu din cauza predicției Antenelor, ci din cauza predictibilității unui libido.

Al lui Traian Băsescu.

Victor Ponta e un Dan Diaconescu: doar mai înalt și doar cu dinții mai buni

Posted on by

După alegerile locale scriam că PP-DD e un pericol mai mare decât centaurul uselist pe jumătate scopit și hemiplegic la om.

După defectarea lui Crin profeția mi s-a adeverit cu o precizie elvețiană: Ponta nu a reacționat așa cum ar fi trebuit să reacționeze orice creatură cu sistem nervos în dotare, ci a preluat modelul de euglena viridis al lui Dan Diaconescu: de fapt, nu s-a întâmplat nimic (decât la TV), așa că USL-ul merge mai departe în teritoriu.

Exact cum făcea, la București sau la Roma, Dan Diaconescu atunci când îi ataca pe ciocoiul Ponta și pe ceilalți ciocoi, iar în teritoriu pepedediștii se plasau în posteriorul călduț al USL-ului, recte (sic!) al PSD-ului.

O asemenea reacție poate fi calificată exclusiv în două moduri: cinism sau derealizare.

Dacă cinismul e aproape de înțeles în viața politică românească, cu derealizarea avem o problemă. Mai ales în cazul celor din vârful Puterii. Unde un asemenea diagnostic nu este o simplă consecință a excesului de putere, ci, mai ales, exprimă cu îngrijorare extremă premisele rodnice ale unei indiferențe colective. Mai brutal spus, semnul clar al unui autoritarism indiferent la orice norme.

Transpus în relația exprimată în titlu, cred că Victor Ponta a ajuns să creadă că el a îndeplinit sau e pe cale de a îndeplini toate promisiunile mirobolante ale lui Dan Diaconescu.

Iar acest declic s-a produs mai ales în clipa în care Antonescu l-a părăsit fiindcă exact în acel moment Ponta a avut nevoie de a se transforma dintr-un „reparator” al „urgiei pedeliste” într-un Messia al unei politici mântuitoare.

Pont știe foarte bine că, dacă ar fi recunoscut ruptura de Crin, parte din cioburile acestei rupturi i s-ar fi regăsit în electorat. Așa că el nu numai că nu a recunoscut nimic, dar și s-a plasat în afara acestei rupturi de care, cu seninătate, pare a nu avea știință.

E aceeași deteriorare a sistemului Google Maps pe care, cu exact aceeași sinceritate, și-o asuma și Dan Diaconsecu de la Vaticanul său intim, de buzunar.

În ceea ce privește promisiunile cu care V.V. Ponta ne ninge, am să vă ofer o pildă spre care am eșuat singur, sub ploaia de petale precoce:

Un fluture cu o singură aripă, atunci când nu poate zbura, poate pretinde măcar că se tutuiește cu absolut toate florile…

P.S. Euglena viridis este un organism monocelular ce face atât: se hrănește și se mișcă!

Centaurul Crin, excelent în patru labe, lamentabil biped

Posted on by

Mărturisesc, nu îmi plac judecățile sugrumate de tiroidă. Mai mult decât atât, le privesc de departe, cu neîncredere și melancolie.

De-a lungul vremii am fost speriat de cum absolut tot ce spun sau fac adversarii devine, automat, penibil, jegos, fără valoare, în timp ce absolut tot ce fac amicii ideologici e, la fel, aureolat de superlative.

Drept pentru care am să scriu că îmi place gestul Dlui Crin Antonescu de a demisiona din funcția de președinte al Senatului.

Știu, mulți dintre prietenii mei cu USL-ul în  gușă (o categorie în care mă includ automat) or să cârtească interjecțional mârâind: omu știa că va fi suspendat, așa că nu a fost niciun gest de onoare Fals! Animalul politic român are evident comportament de muribund: speră până la ultima secundă!

Cât despre interesanta prestație a Dlui Antonescu de la Antena 3, aici, pentru mine, dezastrul e total. Fiindcă intră în aceeași logică prin ricoșeu care a otrăvit viața politică românească: dușmanul dușmanului meu ar fi prietenul meu!

Or, aici — adică dincolo de flegmele iritate pe care i le-a expediat Dlui Gâdea — Dl Antonescu a oferit un ultim și definitiv testimonial despre ceea ce înseamnă „filosofia ciolanului”. Dl Antonescu nu regretă nimic din dezastrul politic făcut României, nu a înțeles nimic din separația puterilor în stat, și — lucrul cel mai grav — nu a înțeles că el nu s-a aliat cu un Ponta, ci cu un perfect sistem mafiot de distrugere națională.

Baschetbalistul Ponta dă un coș ecologic la Vatican. Și un tricou!

Posted on by

Aflat la Vatican dintr-o eroare dogmatică, ginerele cuviosului senator-popă Ilie i-a oferit Suveranului Pontif un coș cu produse ecologice și un tricou iconodul al lui Gică, Patriarhul Șutului Românesc.  

Un pleonasm, de fapt: Hagi se traduce în greacă prin „Sfântul”.

În loc să îi fi oferit Sanctității Sale moaște din Manualul Învierii Morților la referendumul anti Băsescu.

Sau, de ce nu, un patrafir cu fresca lui Iliescu placat peste inimă cu Steaua de deasupra Kremlinului?