Afară, zăpada cade ca proasta în târg.
Fulgii ne flocăiesc, neaua ne-a.
Vodca Săniuța, moartă ca Albă ca Zăpada în rafturi de butice, citește pagina de Învieri din „Renașterea bănățeană”.
Mieii negri sug din țâța oii albe în această confuzie provocată de stratul alb depus pe caroserii, străzi, acoperișuri, câmpuri și turme.
Eu ascult NIN. Sorry!
Ninsorry.
P.S. NIN înseamnă Nine Inch Nails.
Ziua Internațională a Somnului este una dintre cele mai liniștitoare sărbători pentru cei care dorm ziua.
Fiindcă, altfel, s-ar fi căzut să fie o Noapte Mondială a Somnului.
Alături de o discretă reparație morală făcută pescarilor, Ziua Somnului reabilitează, cu eleganță, sforăitul.
Fiindcă, nu-i așa, somnul fără sforăit seamănă cu tropăitul unei caserole cu carne de supermaket fără umbra unei coame de cal.
Sigur că, în graba admirațiunii unei asemenea zile, nu am auzit și vocile corectitudinii politice care au remarcat ceva important: prin chiar titlul ei, Ziua Somnului discriminează o lungă mulțime de insomniaci ne-anonimi care au dat culturii universale câte ceva.
Dar acest amănunt, vai! e prea puțin important în fața majorității ațipitive instant, asemenea unui Ness invers.
Fii sOMn cu mine, ca să fiu sOMn cu tihnă!
Primul papă lacto-vegetarian al românilor, Papă Lapte, a anunțat că va renunța la consumul de lapte.
Surse mai scunde din imediata apropiere a înaltului prelapte au dezmințit că ar fi vorba despre aflatoxină, arătând că absolut toți Papă Lapții români au fost otrăviți mult mai grav și mai organizat de către partide, politicieni, moguli, șmecheri sau belferi, fără să fi renunțat la mandat.
La finele mandatului său, Papă Lapte a anunțat că nu se va retrage din viața publică, el urmând a se implica mai activia în lupta împotriva violenței din lactate, militând pentru emanciparea laptelui bătut.
Probabil că eșecul cel mai mare al UE este aderarea Bulgariei și a României. Ba chiar și a Ungariei. Unde o fi fost mintea celor de la Bruxelles, habar nu am!
Să speri că niște țări în care, de pildă, ești bătut pe stradă sau scuipat fără ca nimic să se întâmple rimează cu vechile democrații, asta seamănă clar a naivitate politică. Să crezi că taman țările astea vor fi paznicii de nădejde de la granița Europei, asta e chiar culmea tembelismului. Iar să tragi nădejdea că o democrație reală se poate naște într-o țară în care, practic, toate resursele se află în mâna a circa 100 de familii e de o tâmpenie sfâșietoare.
În fapt, nici noi, nici bulgarii nu avem de-a face cu europenismul fiindcă nu avem de-a face cu democrația. Nu cu democrația parlamentară, ci cu — dacă se poate spune așa – cu democrația cotidiană, domestică, de fiecare zi.
În profunzime, democrația este un fenomen de înțelegere la cât mai multe nivele posibil. A înțelege ceea ce ni se promite și a înțelege ceea ce se legiferează sunt corolarul unor eforturi poate mai mari: a înțelege alteritatea (pe celălalt, pe cel diferit), a înțelege ce se poate și ce nu se poate (mentalitățile), a înțelege nuanțele. Adică a avea dileme, a te îndoi.
Or, drumul nostru din ultimii 20 de ani a fost unul ce a produs câteva statui ecvestre (că tot e calul este en vogue!) ale unor axiome imbatabile: suntem dintotdeauna europeni, UE ne vrea acolo fiindcă au nevoie de piață. În fond, am fost integrați în UE pentru a ni se distruge educația și economia.
Aș fi tentat să scriu că doar popoarelor care au deficit de înțelegere li se servesc asemenea judecăți. Nu e neapărat așa. Asemenea „mesaje” se regăsesc și în democrațiile consolidate fiindcă au două mari avantaje: măgulesc imaginea de sine și cauționează orice eșec. Dar, spre deosebire de lumea de la noi, ele nu sunt spuse în public de către politicieni! Fiindcă nici nu sunt majoritare, nici nu servesc drept program politic!
Cu alte cuvinte, vreau să spun că declarațiile lui Corlățean sau Dușa traduc exact un discurs despre Europa în play back.
Sau o schizofrenie a unei integrări europene fără absolut niciun sens!
Am pleca deja de aici fără niciun regret dacă am fi fost, cândva, ajuns.
În urma mediatizării excesive a calului tocat, România a devenit un Call Center de semipre-aparate de ascultat.
Carnea de cal ecvestru are duritatea bronzului de munte.
Într-o traducere din Borges apărută la o editură din Gorj au fost detectate urme de călușari în tango.
Dacă bidiviul lui Alexandru Macedon s-a numit Ducipal, cum credeți că s-ar fi cuvenit să se cheme calul lui Alexandru Macedonski? 1. Bator. 2. Ducipalski?
Ținând cont de ultimele condamnări pe bază de caltaboș, ce cuvânt credeți că ar putea apărea mai întâi în limba română: Caltabostes (nobili d-aci) sau porctaboș (adevăratul caltaboș de porc!)?
Poneii sunt singurele animale cu coamă din care se poate face omletă de cal dacă încap într-un ou.
„Sincer să fiu, seara obișnuiesc foarte rar pulpa de centaur la tavă. Dacă nu pot nicicum refuza, prefer partea din față, mai precis omușorul”. (John Updike)
Un nebun a mâncat un cal la mutarea a șasea.
Se știe, nebunii diferențiază cel mai ușor calul de alte animale de la câmpie,
Fiindcă șahul, în sine, e un joc de suprafață perfect plată, fără nici măcar o colină.
În Africa, nebunii dsiting imediat carnea de hipopotam de cea de antilopă, de pildă. Hipopotam înseamnă „cal de apă”.
Nu știu dacă, acolo, șahul se joacă cu piesele albe și cu cele numite cal, dar e sigur că antilopa are o carne mai rapidă și, de sigur, mai slabă.
Nu știu dacă, în jocul de șah din Uniunea Sovietică se juca nu cu doi cai, ci, în loc, cu două tractoare.
Asta fiindcă, în anii 50, în România au fost lichidați 600 00 de cai fiindcă așa vroia pedala noului zeu: Tractorul.
Intrați aici și citiți: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/cum-au-masacrat-comunistii-jumatate-de-milion-de-cai-185934.html
În emoția arborării steagului secuiesc în Harghita și Covasna, o știre suavă îmi deturnează sensul obrăzniciei în România.
Oare ce e mai jignitor pentru milioane de leșinători de foame români,cu 6oo de lei pe lună:
că arborează secuii un steag sau că ultimul model Ferrari, Ferrari F12 Berlinetta, va fi arborat cu succes și la noi?
Baszd Meg!
Tovarășul Nicolae Ceaușescu obișnuia să își facă vizitele prin țară împreună cu câinii spi, Corbu și Șarona.
Ca atare, Securitatea avea grijă ca pisicile și potăile din jurul vilelor de protocol unde adăsta Cârmaciul să fie exilate în alte locuri pe timpul vizitei.
Dacă ofițerii din Direcția V asigurau paza în interiorul vilei, ofițerii locali aveau sarcină de serviciu să se ocupe și de depisicirea zonei proxime.
La Timișoara, de pildă, unul dintre ofițerii ce supraveghea zona în acest scop a avut neșansa ca, atunci când Șarona a fost scoasă, noptea, în curte pentru nevoi urgentissime, un cotoi să se afle acolo. Șarona l-a fugărit, animalul s-a refugiat într-un brad, dar Șarona s-a izbit puternic de pubelele de sub copac. deranjând somnul prezidențial.
Nu știu dacă ofițerul a fost pedepsit, dar o întrebare tot stăruie: pisica era din civilie sau din servicii?
În vreme ce polițistele din România erau duse la psiholog pentru a se spovedi șefilor lor dacă tot aceștia le hărțuiază, balcienii împingeau mistreții locali în bătaia lunetelor cu brand la cătare: mercedesuri, sucuri, primarul fostelor neveste de Bănică, Țiriaci în nesfârșiți Ioni.
Sper că ați observat deja: și polițistele, și mistreții au avut aceeași șansă la un tratament corect.
(În treacăt fie spus, femeile din poliție au șansa rară de bate gradul de sublocotenent cu funcția de subcolonel, chiar de subgeneral chiar și din civilie, cum s-a văzut în cazul unui fost ministru al Apărării, dar asta e altă poveste!)
În spiritul european al depășirii unui machism de bandulieră, m-aș fi așteptat ca domnul Doar Ion Țiriac să fi invitat măcar o amazoană la Balc.
Fiindcă până și numele animalului ascunde promisiunea unui concurs de frumuseți mortale: Miss Tretz!
„Copilăritul din flori” este o ocupație veche.
Pajiștile acestui sport viril se întind, practic, pe toate continentele și, după cum se vede, nu țin cont nici de anotimp.
Împărați, regi, papi, patriarhi, mitropoliți, scriitori, pictori, miliardari, nobili, burghezi, turiști, cu toții au polenizat petalele acestei ikebane cripto-ereditare.
Imperii și dinastii de sute de ani au cunoscut măriri și decăderi grație/din cauza lor.
De la Ștefan cel Sfânt (să iertați impietatea lumească), de la Cuza până la Carol I și Carol al II-lea, până la Valentin Ceaușescu, grădinile românești ale a „urmașilor horticoli” – ca să mă exprim așa – ne oferă o plăcută varietate.
Cu exemplare reușite (Tzigara-Samurcaș, despre care se vorbea intens că ar fi fost odrasla lui Carol I) sau nefericite – Prințul Paul, ca să nu citez decât unul!
Fiindcă, de câteva zile, România TV vehiculează numele jurnalistului Vasile Rotaru ca posibil „copil din flori” al lui Sergiu Nicolaescu, simt nevoia să precizez următoarele:
Vasile Rotaru mi-a fost student, foarte bun student și, în cazul în care ar fi copilul din flori al regizorului, voi fi nevoit să recunosc că a reușit un copil minunat!