Reiau o urare scrisă acum un an, tot aici, pe blogul meu:
Tuturor celor de Ronaț-ionalitate timișoreană, iacă ce le urez: La cuget – Frei-dorf, la portofel – Fabric-ant, la creier – Circumvalațiunionist, cu prietenii – Iose-fin, cu dușmanii – Mehalagiu, la ispite – Bastion de Blașcovicii, la petreceri – Giroc-keri, Kunczoweiter…
La mulți ani și Elisabetinerețe fără bătrânețe!
Marcel Tolcea
Nu mă calific deloc pentru a emite observații cu privire la spiritul sărbătorilor!
Și acum, când scriu aceste rânduri, sunt un amestec de visare, scepticism și reflux de cârnați ori sarmale într-o digestie încetinită.
Dar niște întrebări poate că am dreptul să îmi adresez.
Așadar, ce a mai rămas din spiritul sărbătorilor?
Un play back pios, o ipocrizie cu dinții de staniol, un cod portocaliu de mesaje cu debutul în „fie ca…”?
O concurență neloială între Supermaket și Biserică?
Pentru primele, aceleași imagini avortate din filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu „români care iau cu asalt magazinele”.
Dar se mai poate, azi, rezona cu ceea ce numit „spiritul sărbătorilor”?
Fără credință, asemenea sărbători mi se par asemenea unui parlament de ocnași. Ceea ce a și început să se configureze de câteva luni.
Și iarăși întreb: când politicienii ne spun că petrec sărbătorile în familie, pot să înțeleg că le petrec în La Famiglia?
O asemenea substituire e, însă, mult mai puțin amețitoare decât cea pe care zeului comerțului a comis-o pentru ca toate religiile să se bucure: l-a înlocuit pe Pruncul Isus cu un Moș din Laponia!
P.S. Crăciun Maricica e traducerea aproximativă a lui Mery Christmas!
Ultimii ani ai secolului trecut şi primii 12 ai celui prezent au adus un exces de zel apocaliptic.
Mai de fiecare dată, previziunile sumbre se împleteau cu tot soiul de consideraţii privitoare la soarta omenirii. Astfel, finele lui 1997 a reprezentat culmea pesimismului astrologic fiindcă 1998 ar fi însemnat nici mai mult nici mai puţin decât de trei ori cifra Fiarei — 666!
Aproape de fiecare dată s-au făcut trimiteri la cele mai autorizate instanţe în materie, cum ar fi Nostradamus sau Profeţia Papilor. S-a spus însă mult mai puţin, de pildă, că Nostradamus a dat greş în ceea ce priveşte anul 1997 când — conform unor unanime interpretări a celebrelor sale centurii — ar fi urmat o catastrofă pentru întreaga umanitate. De altfel, ultramediatizatul Nostradamus a devenit de mult un soi de loc comun pentru ceea ce s-ar numi cultura din ziare. Poate că ar fi interesant de aflat pentru publicul doritor de senzaţie că există şi alte instanţe mult mai exacte în previziunile lor. Dintre ele, americanul Edgar Cayce (1877-1945) a prezis că crahul bursei cu o exactitate de ceas elveţian — aprilie 1929, moartea a doi preşedinţi americani în exerciţiu (Roosevelt şi Kennedy) şi finele celui de-al doilea război mondial în 1945. Să fim însă exacţi până la capăt şi să spunem că a dat şi el greş atunci când a avut viziunea unei cataclisme naturale în urma cărora oraşele Los Angeles şi San Francisco ar fi urmat, înainte de 1998, să dispară de pe faţa pământului.
Un alt american, Michael McClalan, interpretează tot catrenele lui Nostradamus şi se referă la catastrofa oraşelor de mai sus. La care s-ar adăuga o scufundare parţială a Angliei, invadarea Croaţiei de lumea arabă şi Cel de-al Treilea Război Mondial ce urma să înceapă în primele opt luni ale anului 2001.
Cât despre mayași, iată că nu mor bănățenii când vor mayașii, după cum îmi scrie un prieten vechi, Ali Baeram.
Anunțul primarului Robu cu privire la desființarea Telparkului ar trebui imediat urmată de o creștinească ceremonie de Pomana Telporkului.
Ceea ce se va putea face, în efigie, în toate locurile marcate cu taxă cu ajutorul a două instrumente ritualice: una bucată brichetă și una bucată jumară COMTIM.
De Sfântul Ignat, evident.
Sub deviza ParCare pe PorcAre!
Pe scara Richter a preferințelor mele mediatice, ierarhia știrilor sună așa: 1. știrile cu arestați între 5 și 7 dimineața, numai în vile; 2. primele 7-8 mii de știri cu suspendarea lui Băse edictate de Antonescu; 3. știrile cu privatizarea Oltchim care, de fapt, sunt chiar din contră; 4. știrile despre spiritismul electoral al județelor din sudul României.
Uneori, nici știrile despre Univers nu mă lasă rece. Cum e știrea de mai jos, teribil de ofertantă la interpretări:
„După câteva decenii de incertitudine, o navă spațiala NASA a identificat depozite imense de gheață pe Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, potrivit Space.com.”
Sigur că în fața unei asemenea descoperiri, aștepți ca un producător de whisky să trimită acolo, de îndată, o navetă (cum se spune) de single malt.
Ori că, de fapt, depozitele de gheață sunt pentru a ține Coca-Cola la rece.
Asta în lumea anglo-saxonă. La români, ne putem oricând aștepta la ceva ce vine din partea cealaltă. Pe invers.
Cum că s-au găsit urme de Mercur în gheață, înghețată ori băuturi.
Adevărul e că din mercurul de contrabandă confiscat în vămile noastre s-ar putea face termometre pentru toată populația Chinei cu subsuoară dublă.
Dar chinezii sunt patrioți și nu folosesc mercurul alb, ci pe cel galben.
P.S.
Ieri, când am citit pe burtiera televizorului că e cutremur în Vrancea, am crezut că l-au arestat pe Marian Oprișan.
Ardeiul este una dintre puținele plăsmuiri leguminoase ce exprimă, concomitent, diversitatea caracterială a omului.
Se știe, în sălbăticie, ardeiul este și gras, și iute, și longilin, și gogoșar. În captivitate, el cunoaște două stări carcerale: ardei la borcan și ardei umplut.
Denumirea științifică a ardeiului negătit este Capsicum annuum, iar cea a ardeiului umplut prin gătire este Ion Cristoiu. (Vadim Tudor dixit!)
În ipostaza, adică hiperstaza sa divină, ardeiul este Ardei Iute. Zeului Ardei Iute i-au fost ridicate temple din India până în lumea islamică, câmpia Panonică și până în Mexic.
Adepții acestui cult sunt ușor de recunoscut fiindcă evită să stea așezați.
Fără îndoială însă că Mexicul este, prin excelență, țara Ardeiului Iute, nu doar fiindcă acolo există peste 140 de soiuri de ardei iuți sau fiindcă de acolo a ajuns leguma în Europa. (http://www.tvmania.ro/documentar-ardei-ardei-iuti-21185.html)
Aztecii credeau că, după ce Quetzalcoatl, “Sarpele cu Pene”, a creat omul,si-a dat seama ca trebuie să-și ajute creatura în căutarea mâncării. După ce a urmărit animalele a descoperit în interiorul unui munte mai multe mâncăruri, printre care cea mai importantă a fost considerata ardeiul. Tezcatlipoca, “Oglinda care Fumegă”, zeul cerului înstelat, a vizitat omenirea deghizat ca un om nebun ce vindea ardei. În cultura mayașă de Ziua Morților, sau festivalul Hanal Pikan, se prepara o mâncare traditională, o combinație de ardei grasi cu ardei iuți, pe lânga alte multe mâncăruri. Se spune că ardeii, prin contrastul lor, reprezinta contrastul acelei zile, adică întâlnirea viilor și morților. (http://www.gustos.ro/articole/newsletter-gustos-ro/arde-i-sau-nu-arde-i.html)
Iuțeala unui ardei este exprimată prin Scala Scoville, ce măsoară capsaicina. Iute, la un ardei, de Sfântul Andrei!
Dacă eram în locul unui politician care candidează pentru prima oară, exact cu o zi înainte de îmceperea campaniei electorale aș fi publicat în „Renașterea bănățeană” următorul anunț:
Asociațiile de locatari din Colegiul Cutare anunță, pe această cale, moartea, după o suferință de patru ani, a promisiunilor Senatorului/Deputatului XY. Înmormântarea va avea loc, în 8 decembrie, la capela din cabina de vot. Fie-le nesimțirea ușoară!
Sigur că promisiunile nu mor odată cu candidatul! Chiar dimpotrivă!
Cu obrazul rozului ca al unui bebeluș din părinți campioni, inocența, demnitatea, cinstea candidatului învie din prima zi de campanie.
Un soi de himenoplastie hipnotică în urma căreia ființe care au avortat repetat ideologii sau principii pentru a trece la alt partid, defilează acum cu un văl de mireasă la butonieră.
Ca să nu le vedem voma.
Și ne cheamă la vot de parcă ne-ar chema la ei să luăm lumină!
Izgonirea prenumelui Traian din imnul de stat, spun experții americani în salive electorale, este pe cale să provoace reacții fără precedent în cultura românească.
Astfel, aceștia preconizează că e foarte probabil ca unele denumiri urmează a fi modificate după cum urmează: Ulpia Traiana Sarmisegetuza ar putea deveni Ulpia Pontana/Antonesciana Sarmisegetuza, iar Traian Vuia, de pildă, ar putea fi cunoscut în viitor ca Aviator Vuia.
Unii, mai pesimiști, cred că se va ajunge la Decebalizarea prenumelui Traian peste tot unde se va regăsi, ceea ce va face ca Decebal Traian Remeș să își schimbe numele în Decebal Decebal Remeș.
Reacțiile adverse, de asemenea, nu sunt de ignorat, mai ales la adresa prenumelui Crin. Unii dintre medicii băsiști, de pildă, prescurtează deja glandele endocrine în „glande endo”, unii literați scriu celebrul roman al lui G. Călinescu, Scrinul negru, în forma S Negru. Ca să nu spunem că unii literați, mai cinici, au modificat titlul unui roman balzacian, Crinul din vale, în Interimarul din vale.
Mita electorală e un mit mai fascinant decât mitologia vechilor hinduși. Sau a noilor hinduși în eroare.
Practic, de la bani, găleți, ulei, bere, pantofi, mici, grătare, haine, totul poate fi mită pentru cetățeanul turmentat din fața urnei de vot.
Iar imaginația nu are limite. Cum s-a întâmplat în România profundă a alegerilor când votanții dintr-o localitate noroioasă au primit mită un… pantof.
La fel ca în politică, nu avea nicio importanță dacă a fost dreptul sau stângul.
Important a fost mesajul : „dacă ies la alegeri, primiți și celălalt pantof!”
Nu știu dacă ofertatorul de pantof a ieșit! Eu cred că da.
În cazul de față politicianul a fost fericit fiindcă, deocamdată, nu votează miriapodul, ci bipedul sărac.
P.S. Știți ce spune un miriapod care, de ziua lui, primește pantofi? Mii de mulțumiri.
Neoficial, campania electorală a început de mult. Parlamentari și viitori candidați sunt deja prezenți în media în interviuri care nu au nicio legătură cu jurnalismul.
Ca să fiu mai clar, un parlamentar sau un candidat în Parlamentul României nu poate apărea tam-nesam în paginile unui ziar și să ne pună cum va fi viața noastră după ce el va fi ales. Asta e publicitate! Adică articolul în chestie ar trebui să aibă un P, de la Publicitate. Altfel, fie cel care semnează materialul, fie publicația primește foloase necuvenite.
De fapt, în România, campania electorală se bazează pe asemenea tranzacții cu bani negri, pe lovituri sub centură, pe mercenari și pe angajarea unor borâtori de profesie.
Știu că mulți presari așteaptă campaniile electorale sau referendumurile cam cum așteaptă musca de căcat fecala de antilopă.
Unii trăiesc din înjurături, alții din sfaturi. De regulă, sfătuitorii merg mână în mână cu bani de la „donatori”. Aproape nimic nu e la vedere.
Mai ales sondajele electorale.
Fiindcă, de pildă, toate indică un divorț PENAL între foștii candidați și electoratul din colegiu: mai mult de 96 % dintre timișoreni, de pildă, nu știu cine îi reprezintă în Parlament.
Sunt convins că, în URSS-ul lui Stalin, asemenea Nimeni ar fi fost deportați în Siberia.