Arhive categorii: Politice

Intelectual sărac, deci bugetar, caut partid de stânga. Declar PSD nul!

Posted on by

De după 89 încoace, o țin ca prostu’ că sunt de dreapta.

De ce?

Fiindcă, în țara mea, „stânga” nu există!

Sub numele PSD de acum există un amestec difuz de interese financiare, de criminali cu cimitire de cadavre în beciurile viloacelor dumnealor, cu inverși colecționari de artă în cinci-șase case, cu socri de premier sîrbi ultralatifundiari, cu mazăre-diamante în loc de nisip pe plajele litoralului.

Așadar, unde sunt pesediștii de stânga ce au avut în portofel golul din portofel din a doua jumătate a lunii?

Unde sunt stângoii ce stau cu chirie la stat, cu rate sau cu CAR pentru a trece cu demnitate masa de Paște-Crăciun?

Nu sunt!

Dumnealor, foetușii post-mortem ai lui Che Guevara, sunt de stânga doar cât trebe să țină Statu în funcție. Fiindcă averile lor au fost făcute cu Statu.

Au furat țara asta cu privatizări de miliarde de dolari din care și-au cimentat imunitatea, ipocrizia, obrazul gros și  cinismul.

Dar, mai ales, FRICA.

Fiindcă noi, proletarii și proletarii intelectuali, am primit după 1989 încoace o neliniște cu care orice partid de stânga ar fi luptat pe viață și moarte: frica zilei de mâine. Sărăcia, nesiguranța, cocleala improvizației de fiecare zi pentru un proiect pe un termen extrem de lung: demnitatea mesei de prânz.

Așadar, poate că ar fi mai bine să ne gândim la un adevărat partid de stânga decât la o dreaptă unită.

Fiindcă: unită în ce?

 

 

 

Iohannis a făcut primul pas către Cotroceni. Băsescu, tot către Udrea?

Posted on by

Nu cred deloc că li se poate imputa alegătorilor prezența slabă la vot! Mai întâi, fiindcă absența de la vot exprimă o atitudine.

Iar dacă eu, de pildă, mi-am exprimat o atitudine prin absența de la referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu, nu înțeleg de ce, acum, aceeași atitudine nu ar fi la fel de valabilă.

Un cetățean nu votează din obligație, ci din convingere. Nu votează împotriva cuiva — a PSD-ului, de pildă –, ci pentru ceva, cineva. Așadar, oamenii nu au ieșit la vot fiindcă nu au primit niciun mesaj consistent. Mă refer aici la electoratul dreptei care, în plus, a fost total turmentat: simpatizanții liberali l-au avut, la ofertă, pe Mircea Diaconu, recent martirizat și cu avantajul de a fi antibăsist feroce; băsiștii s-au văzut trezit  udrea-iști, ceea ce, să recunoaștem, nu e deloc același lucru cu a fi băsist. Una peste alta însă, dacă adunăm voturile pentru PDL și PMP, obținem un onorabil 20 de sută. La fel, liberalii obținut un scor aproape de 20 la sută dacă adunăm 4-5 procente din voturile obținute de Mircea Diaconu.

PSD-ul părea să fi obținut un scor excelent aseară, undeva la 43 de procente, dar dimineața i-a retezat lui Ponta mai toate speranțele: 37 % nu este un scor de bun augur pentru prezidențiale. Așadar, nu prea putem vorbi despre surprize, ci, mai degrabă, despre clasări sub așteptări.

Singura surpriză mi se pare scorul lui Mircea Diaconu, un produs electoral ce pune laolaltă imaginea sa de actor, campania Antenei 3 și, mai ales, neîncrederea tot mai accentuată a opiniei publice în partide. Cred că înțelegerea acestui fenomen l-a îndemnat și pe Iohannis să demisioneze din funcția de vicepreședinte PNL pentru a se poziționa mult mai bine în poziția de candidat independent la prezidențiale. Unde va fi preferatul Ardealului și al marilor orașe! Revenind la buimăceala Dreptei, cred că primul lucru care ar trebui făcut este să se renunțe la identificarea partidelor democratice sub sigla unei așa-zise Drepte. Mai întâi, fiindcă Dreapta este un cuvânt și neînțeles de electorat, și cu o ereditate destul de confuză, ce poate fi ușor manipulat de Stânga. Apoi fiindcă Dreapta nu acoperă ceea ce ar fi o asemenea posibilă alianță.

Asta în ceea ce privește perecepția simbolică.

În ceea ce privește morala acestor alegeri, pentru mine este foarte clar că prezența în prim-plan a Elenei Udrea la PMP va fi de rău augur pentru votanții lui Traian Băsescu. Problema PMP-ului nu a fost că PMP ar fi perceput ca partidul lui Traian Băsescu, ci că este perceput ca fiind partidul Elenei Udrea. Poate că Traian Băsescu se gândește să devină liderul PMP, dar a nu transmite acest mesaj e un semn că proiectul său se referă mai degrabă la candidatura la prezidențiale a Doamnei Udrea. Or, un asemenea gest, în opinia mea, ar consemna ieșirea definitivă din politică a lui Băsescu. Fiindcă alternativa sa e foarte simplă: ori câștigător în politică, ori cu Udrea în prim-plan! După cum o reapropiere a lui Traian Băsescu de PDL  este poate încă mai importantă decât coagularea dreptei, dintr-un motiv cât se poate de banal: e nevoie de infrastructura pedelistă din teritoriu, acolo unde partiduțele noi nu prea există în teritoriu, iar strategiile pe termen mediu (24 de ore) au aroma cafelei din cafenele.

Așadar, nu a fost chiar atât de rău cum părea aseară, dar mă sperie gândul că ar nevoie de un dezastru tip Pearl Harbour pentru a se coaliza cu cei care acum stau buimaci lângă poneii de plastilină ai propriilor statui ecvestre!

Români, lăsați-l pe Domnul Coposu în pace!

Posted on by

100 de ani de destin exemplar al lui Corneliu Coposu nu spun prea mult românilor. De fapt, nu spun nimic!

Așa că aș avea rugămintea să nu prea vorbim despre un destin exemplar, despre sacrificiu, despre tăria de a nu renunța la ideea lui politică.

Într-o țară în care politicienii trec de la un partid la altul cu „eleganța” unui schior, să vorbești despre Corneliu Coposu e ca și cum îți imaginezi că un bec luminează doar pentru cei care au credința fermă a unui ideal neclintit.

Ce ne-ar putea învăța acest mare patriot care și-a pus viața în joc pentru a nu abdica de la niște principii?

Nimic! Zero! Cenușă! Carbid ars!

Tot ceea ce a ouat țara mea după 1989 în materie de primar reflex al adaptării a fost un pui pe jumătate cameleon, pe jumătate varan.

Pe jumătate adaptat la orice, pe jumătate capabil să ucidă, ia, confiște, înghită orice.

Școala vieții nu a oferit nimic adolescenților în sensul mândriei de a crede în ceva, de a avea principii.

Dimpotrivă! Toată pedagogia eficientă de la Viața de Zi cu Zi a arătat cum poți fi ceva, cineva, cum poți fi un portofel obez, un munte de grăsime imorală doar atunci când trădezi. Când spui, cu o găleată de salivă prefăcută în gură, că te alături unei minciuni, unei ticăloșii ordinare, unui nonsens ontologic.

Iată de ce cred că ziua de azi nu are absolut nicio semnificație pentru români.

Ci doar pentru niște pierzători, fraieri, minunați rari concetățeni care au prostul obicei de a se refugia în destinul unui Om Minunat!

Atunci când simt că înnebunesc sub ultravioletele vieții noastre a dracului de adaptate la ziua de mâîne.

 

Azi nu se ÎMPLINESC 2 ani de USL, ci COMEMORĂM 2 ani de USL!

Posted on by

De dimineață mă întrebam cum sărbătoresc cei peste 70 la sută dintre votanții USL cei doi ani de guvernare.

De la cele 100 000 de locuri de muncă non-create?

De la locul de muncă al marilor privatizări căzute în hău?

De la noul Spital de copii, în cazul timișorenilor, Ctitorie de aur țigănesc a PSD-ului local?

Prin benzinării, unde poate vine azi Guiness Book-ul pentru a ne mândri că avem cea mai scumpă benzină din Europa?

Dacă îi vedeți, vă rog să le ștergeți de pe bot rânjetul de acum doi ani!

 

Despre adolescență, parașute și parașuți. Băsescu și Ponta

Posted on by

Să vedem cum stăm, în ultimele zile, cu afișarea în public a principalilor actori politici:

Băse, „un adolescent târziu”, se pozează cu Udrea și cu tricoul PMP-ului, pe plajă.

Să recunoaștem, e cam ridicolă postura și, asemenea tuturor gesturilor băsesciene, e și unul încărcat cu o polemică implicită: acum, față de PDL.

Ponta, după ce s-a cam băsit la „finețea” aluziilor și s-a referit la Udrea cu aluzii parașutistice, s-a afișat la Cosntanța cu Mazăre.

Despre care nu e prea riscant să spui că este un fel de Lider Maximo al parașutelor și al peștilor din Constanța.

Ei bine, faptul că Prim-ministrul se afișază cu un asemenea cioban Ghiță al țâțelor și feselor de litoral, nu e prea grav. E doar penibil.

Grav, de fapt gravissim e că Radu Mazăre are mari probleme cu o Doamnă legată la ochi: Justiția.

Or, Premierul, fost procuror, îl susține public pe un ipochimen cu mari bube în Justuție și, în același timp, are tupeul să vorbească despre „justiție băsistă”.

Așadar, Băsescu susține un partid și o femeie, în vreme ce, Domnul Victor Viorel sprijină un posibil infractor.

Evident că în această ecuație Băsescu e și ridicol, și dictator! Poate ar trebui din nou suspendat!

Evident, Victor Viorel e un mare caracter! Ca de fiecare dată, Ponta își apără membrii de justiție care are două mari probleme: arestează și e băsistă.

Fiindcă Mazăre e un Robin Hood de Madagascar.

Ceea ce mă miră la finul simț de observație al Premierului este faptul că încă ignoră adolescentismul de PC al Mazărelui.

PC nu este de două zecimale al lui Dan Voiclescu, ci înseamnă Puțoi de Club.

Aici, normele internaționale acceptă ca vârsta unui asemenea specimen să se lălăie până la maximum 35 de ani.

Or, Răducu senior, dragă domnule Victor Viorel, bate în 46!

Și Doamne ferește să îi facă Răducu Junior un nepoțel, că ne trezim, lângă Mamaia, cu o stațiune ce va purta cu mândrie numele de alint al primarului bunic-fericit: Tataia.

Va fi România Tigrul Europei sau Pechinezul Europei?

Posted on by

În mod clar sunt marcat de traumele comunismului: ori de câte ori sosește la București o delegație numeroasă de chinezi sau de ruși, mă simt ușor disconfortat.

Fără să vreau să gândesc la un banc vechi, de pe vremea adolescenței mele, în care se povestește cum consilierul de apărare al lui Nixon intră pe la 3 dimineața la președinte în dormitor și îi spune cu respirația întretăiată:

– Am două vești: una bună, una rea. Cu care să încep?

– Cu cea rea!

– Chinezii au ajuns pe lună!

Nixon, ca lovit în moalele capului, se prăbușește în așternuturi, abia îngâimând:

– Și aia bună?

– Toți!

Vreau să zic cămarea migrație chineză a început și lumea va fi tot mai galbenă.

Vreau să spun că mă ia un ușor fior la gândul că generoșii chinezi aduc cu ei, alături de investiții — cum ar fi trenuri de mare viteză (poate, la noi, trenuri chinezești de numeroase viteze!) — și altceva. Ceva despre care, deocamdată, nu știm.

Oricum ar fi, românii au aflat astăzi că, după ce au fost „pui de lei”, s-ar putea să se maturizeze subit în tigri. Sună fain, mai ales că tigrii, nu-i așa sunt, majoritatea, vărgați…

 

P.S. Apropo de ruși, azi am surâs la o gafă a unei doamne de la Realitatea TV care vorbea (semi)doct de un „montagne russe” (munte rusesc, adică un un trenuleț ce urcă diverse obstacole abrupte!) pe care îl pronunța așa cum scria pe banda din josul ecranului:  „montaigne russe”.

Probabil celebrul Montaigne tradus în limba rusă!

Ce caută un pârlit ca mine la dreapta

Posted on by

De regulă, un intelectual, un universitar se plasează automat în stânga eșichierului politic.

Așa e moda în lumea democratică europeană, dar mai ales în SUA, unde mare parte din inteligența universitară e exagerat stângistă: adesea marxistă, maoistă, troțkistă etc.

Nu sunt nici politolog și nici nu vreau să încerc fie și o minimă abordare a acestei poziționări.

Vreau doar să explic de ce cred despre mine că sunt un om de dreapta.

Mai întâi, dintr-un reflex interior: observ și cred, cu deplină și senină bucurie, în ierarhia cosmosului și, pe cale de consecință, în cea a lumii.

Acest dat, această evidență a ierarhiei se traduce, deopotrivă, prin două atitudini, la rându-le ierarhizate: credință (spiritualitate) și demers intelectual.

Cu o nuanță necesară: în vreme ce credința (religia, spiritualitatea) e locul deplinei egalități în trăire, demersul spiritual e, obligatoriu, individual și elitist.

Așadar, dacă egalitatea nu mi se pare operantă în domeniul spiritual, de ce aș crede într-o astfel de filosofie socială?

Din nou, cu câteva nuanțe absolut necesare. Mai întâi, cred cred că egalitatea de șanse e premisa însăși a ierarhiei, iar apoi sunt convins că dreapta fără inimă (stânga) este doar una a banilor și nu una a ierarhiei și competiției.

Poate că e o prostie ce spun acum, dar cred că toți oamenii care știu despre ei că sunt competenți aleg instinctiv dreapta. Evident, nu mă refer la politicieni!

În rest, trăiesc într-o țară în care mentalitatea urăște de moarte omul de dreapta în ipostaza sa economică fiindcă are bani.

Or, tocmai el — așa cinstit, semicinstit sau pârnăiaș cum e — creează locuri de muncă și bani la buget.

Nu toți oamenii de afaceri sunt hoți, nu toți sunt miliardari de partid cu licitații trucate, nu totul e minciună, șpagă sau aranjament în viața economică românească.

Dacă românii nu vor înțelege urgent asta, vom înnebuni ca popor, iar Revoluția din 1989 ar fi trebuit muuuuuuult amânată!

Ce noroc că Serena Williams nu e și puțin unguroaică!

Posted on by

Reacția președintelui Băsescu la declarațiile iresponsabile ale liderului unui partid extremist din Ungaria (Jobbik) mi se pare a fi supradimensionată, confuză, nediplomatică, politicianistă, nepoliticoasă și, pe termen lung, periculoasă.

Nu mă refer doar la faptul că un președinte se apucă să polemizeze cu un partid care nu e la putere, transferând, dintr-o suflare, o asemenea atitudine la nivelul guvernului de la Budapesta. Mă refer mai ales la afirmațiile conform cărora „Ungaria a devenit în acest moment un focar de instabilitate în regiune din punct de vedere al minorităților” și „România își va asuma leadershipul punerii la punct a Budapestei”.

Traian Băsescu este un politician mult prea nuanțat pentru a nu ști despre ce este vorba și mult prea versat pentru a nu fi cântărit ce câștigă și ce pierde dintr-o asemenea confuzie mai mult sau mai puțin voită.

Pot specula că asumarea rolului de lider în procesul „punerii la punct al Ungariei” poate avea o legătură cu îndepărtarea tot mai accentuată de Europa și FMI a premierului Viktor Orban. Plata întregii datorii față de FMI și independența absolută față de organismele financiare de acest fel sau față de capitalismul multinațional sunt și deziderate ale Jobbik! Ceea ce poate fi interpretat și ca un semn față de cancelariile occidentale fericit întregit de febrilitatea antimaghiară de, din păcate, prea uzată tradiție.

Fiindcă politicienii știu foarte bine că dă minunat la electorat să îți smulgi glanda tiroidă ori de câte ori vine vorba de unguri: la meciurile de fotbal, la taberele de vară, la referendumuri, la discuțiile despre autonomie și — minunat prilej! — „la o adică”.

Eu cred că președintele a pierdut un foarte bun prilej pentru a vorbi despre pericolul transferării, în numele maghiarismului, a unui extremism xenofob și rasist dublat de o ură profundă față de capitalism.

P.S. Dacă ieri seară victoria Serenei Williams în fața Soranei Cîrstea m-a întristat, astăzi mi-am zis că e un mare noroc că Serena nu e și puțin unguroaică!

Din tot Berlusconi-ul, doar o condamnare de penis captivus

Posted on by

Condamnarea derbedeului Berlusconi la 4 ani de închisoare fără executare, că deh, omu are o vârstă descrie perfect invers situația imaginară a unui fruct acuzat, la fotosinteză, de  penis captivus.

Cu alte cuvinte, dacă acest bogătoc vopsit de doi bani – care a discreditat definitiv onorabilitatea vieții politice din Italia – performează libidinal cu tot soiul de curvete la miniolimpiade ale erecției, de ce, mă rog, nu poate suporta un moment de singurătate alături de Manuela propriilor fantasme?

Poate fiindcă nu s-a descoperit încă Viagra, Cialisul(a), Sculăul de monointimitate?

Dincolo de hormonii mai mult sau mai mult în play back, sentința dă peste cap viața politică italiană.

Și partidul lui Berlusconi (PDL, Partidul Libertății), și Partidul Democrat (principalul partid al stângii din coaliția dreapta-stânga) vor trebui să reacționeze și nu sunt excluse alegeri anticipate. Silvio  a primit, la pachet, și interdicția de a exersa, timp de 5 ani, orice funcție publică.

Îmi cer scuze cititorilor fiindcă am devenit prea serios: de fapt, nu  îmi plac deloc variantele decrepite la păstaie de Radu Mazăre.

Despre care opinez că briza îi va aduce un cadou mai repede decât Ziua Marinei.

De la monarhismul de Ștefan Gheorghiu, la monarhismul de fițe și clubbing

Posted on by

De fiecare 10 Mai probabil că românii meditează la ziua lor națională.

Atâta câtă mai e, atâta cât a mai rămas din ea. De fapt, 10 Mai e a doua zi de naștere a Regelui nostru!

Probabil că, după ce Regele Mihai va fi plecat la strămoși, nici din 10 Mai nu va mai rămâne ceva.

Fiindcă e limpede pentru toți că monarhia mai are încă susținători autentici grație persoanei Suveranului.

Am ezitat să scriu „susținători autentici”, dar cred că nuanța e necesară.

De câțiva ani, în România, alături de monarhiștii cei vechi, s-au ițit încă două noi categorii de monarhiști.

Una – formată din dușmanii lui Băsescu, înseamnă monarhiștii de play back, adică monarhiștii de Ștefan Gheorghiu. În mare parte, ei sunt cei ce salivează de bucurie că Principele Duda a reușit ceea ce nu a reușit Iliescu și Securitatea în primii ani de după 89. Sau care, – asemenea Varanului Voiculescu – instrumentalizează, de fapt profanează o instituție cum este Casa Regală.

A doua categorie e formată din monarhiștii de clubbing, de fițe care au impresia, probabil, că melodia cu monarhia rimează perfect cu pesedismul manglitor de caviar.

În fapt, ei sunt în perfect acord cu ikebana din decolteul târfulițelor cărora televiziunile noastre le spun cu delicatețe starlete; produc același dezgust ca și amestecul de crucioace între două ugere disperate.

Mă tem că monarhismul nu doar se manelizează tot mai mult, ci, mai ales, mă tem că familia regală a fost deja naționalizată de USL!