”Evenimentul zilei” scria zilele trecute despre o delațiune a lui Sergiu Nicolaescu adresată lui Nicolae Ceaușescu. Mă tem că documentul respectiv – în care Pintilie sau Vaeni erau incriminați stalinist – nu aparține unui turnător, ci unui limbric moral. Nu numia fiindcă turnătoriile erau, de regulă, anonime… Oricum ar fi, S. Nicolaescu e un caz. E regizorul român cel mai popular. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe cel mai bun, talentat etc. Nici pomeneală! Cred că nu mi-au plăcut niciodată filmele lui Sergiu Nicolaescu. De fapt, mi-au plăcut doar în copilărie. În clipa în care am înțeles că cinematografia lui era echivalentul filmic al Cenaclului Flacăra, am refuzat să mă mai uit la producțiile semnate de el. Problema e că, mai ales în ultimii ani, cinematografia lui Nicolaescu cunoaște o resuscitare ce mi se pare, în cazul unor filme, grețoasă. Mă refer mai ales la seria comisarului Moldovan. Unde partidele istorice sunt caricaturizate, iar comuniștii sunt feții frumoși ai istoriei. Din două una: sau revoluția din 1989 la care SN a luat activ parte nu a avut loc și o lăsăm dracului cu Maniu sau Coposu, sau le aruncăm la lada de gunoi a istoriei! Fiindcă mi s-a părut jignitor ca în zilele de comemorare a Revoluției să văd pe ecrane tot soiul de pârțuri filmice gen Pistruiatul sau Cu mâinile curate. Poate că nu ar fi rău ca, înainte de film, cineva să spună cum au stat lucrurile și că filmul ce urmează e propagandă deșănțată. Cum au fost, de altfel, și alte filme de-ale cineastului turnător și deturnător de istorie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/filmele-istorice-romanesti-sunt-pline-minciuni)